Ce forme de fobii cunoaştem?
După cum spuneam în articolul precedent, fobia este teama patologică faţă de un obiect bine precizat care nu reprezintă o ameninţare directă pentru client.
Fobiile sunt foarte diversificate, o clasificare a lor ar putea cuprinde:
1. Fobii de obiecte,locuri, situaţii. Sunt cele mai uşor de recunoscut şi majoritatea autorilor reduc fobiile doar la această categorie. Iată câteva dintre cele mai cunoscute:
- acropofobia - teama de locuri înalte;
- agorafobia - teama de spaţii largi, de locuri deschide;
- aictiofobia - teama de obiecte ascuţite;
- aquafobia - teama de apă;
- aviafobia - teama de zbor;
- claustrofobia - teama de spaţii închise;
- misofobia - teama de murdărie, microbi, contaminare;
- nictofobia - teama de întuneric;
- patofobia - teama de oboseală;
- zoofobia - teama de animale;
- pirofobia - teama de foc.
2.Fobii sociale sau frici cu caracter interpersonal. Sunt mult mai dificil de identificat şi se referă la teama de a fi respins, fobia de tandreţe, de comportamente agresive, de eşec sau chiar de succes. Aceste reacţii fobice sunt mai greu de recunoscut cel puţin din două motive:
- adesea subiectul declanşează instantaneu comportamentele de evitare. Astfel, dacă persoana nu se angajează în activităţi cu caracter performanţial, ea nu are de unde să ştie că se teme de eşec sau dacă nu intră în relaţii apropiate cu un partener de sex opus, nu va conştientiza teama de a fi lovită sau respinsă.
- subiectul poate conştientiza doar aspectul rezonabil al fricii sale, nu şi reacţiile sale exagerate. Asftel, majoritatea persoanelor care eşuează în relaţiile interpersnale, se simt befericite, dar nu distruse. Subiectul, care are fobie de a fi respins, se simte distrus atunci când aşa ceva se întâmplă şi îşi asumă tot mai puţine riscuri de a intra în relaţii interpersonale.
3. Teamă de propriile stări şi frici interioare. Se referă la fobia de anxietate, panică sau de modificările psihofiziologice specifice acestora.
În astfel de cazuri subiectul se teme mai mult de propriile sale stări şi reacţii decât de situaţiile care le generează, acesta temându-se de palpitaţii, ameţeli, de senzaţia de leşin sau de faptul că se va înroşi. De teama propriilor reacţii, subiectul va începe să evite situaţiile care le declanşează.
Fensternheim (1977) este de părere că agorafobia nu reprezintă decât o formă extremă a acestei fobii, de propriile frici şi reacţii.
4. Teama (fobia) de gânduri. În loc să se teamă de propriile stări afective sau fiziologice, subiectul de teme de propriile gânduri (o să am un accident de maşină, o să mă îmbolnăvesc de o boală gravă, etc.). Persoana în cauză este cuprinsă de anxietate şi de permanente gânduri obsesive. Deoarece în astfel de cazuri subiectul nu poate evita situaţia care îi produce teamă el declanşează aşa numitele acţiuni compulsive (se întoarce de 10 ori să verifice dacă a închis uşa, se spală de foarte multe ori pe zi pe mâini, etc.).
5. Fricile secundare. Există situaţii când anxietatea reprezintă o reacţie de ordinul al doilea la alte probeme, persoanele aflate în situaţie de stres puternic putând declanşa o astfel de reacţie de teamă, datorită scăderii rezistenţei psihice generale.
Fobiile se manifestă mai mult la adolescenţi şi tineri decât la adulţi, mai mult la femei decât la bărbaţi. Dacă o persoană fobică se apropie de locul care îi trezeşte teamă, apare o anxietate puternică ce se transformă într-un adevărat atac de panică.
Fobicii mai prezintă şi simptome asociate cum ar fi: dureri de cap de tip tensional, dureri de spate, tulburări digestive, ameţeli, teama de a nu claca, senzaţia de straniu, de a nu fi ei înşişi, dispoziţie depresivă, dificultăţi de relaţionare, în unele cazuri apar dificultăţi serioase de a lua decizii (decidofobia - Kaufman, 1973).
Fobia poate fi expresia nevoii de a evita responsabilităţile vieţii adulte, la baza acestei tulburări stând inhibarea comportamentului independent.
Persoana care doreşte să se debaraseze de teamă trebuie să aibă în vedere câteva lucruri:
- Trebuie să aveţi în vedere faptul că nu sunteţi un caz unic şi irecuperabil pentru că există milioane de oameni care suferă de frici iraţionale şi care îşi spun
că ceva este în neregulă cu ei.
- Niciodată nu este prea târziu ca să te schimbi.
Fensterheim (1984) relatează faptul că cel mai vârstnic pacient pe care l-a tratat cu succes de teama de a părăsi New York-ul avea 90 de ani. După ce a făcut psihoterapie, acesta a fost capabil să zboare cu avionul la Washington pentru a-şi vedea nepoţii.
- Chiar şi fobiile foarte vechi fixate încă din copilărie pot fi tratate dacă subiectul parcurge următoarele etape:
1. Descoperirea naturii fobiei respective. Aşa cum am subliniat, unele fobii sunt evidente (de avion, de lift, de a merge singur pe stradă, etc.) în timp ce altele sunt ascunse, cum ar fi, de pildă, teama de a fi respins.
2. Subiectul trebuie să conştientizeze faptul că fobiile sunt frici învăţate, să înveţe modul în care funcţionează ele, ce reacţii fiziologice produc, cum influenţează ele viaţa individului şi ce anume face acesta pentru a le menţine. Astfel, subiectul trebuie să realizeze faptul că întrezăreşte pericole uriaşe, deşi pericolele sunt minore sau poate să îţi imagineze chiar pericole care nu există deloc, cât şi măsura în care fricile respective îl împiedică să întreprindă diverse lucruri pe care ar dori să le întreprindă.
3. Pentru a se elibera de anxietate şi fobii este recomandat ca subiectul să urmeze un program de desensibilizare.
4. Programul de combatere a fricii învăţat împreună cu terapeutul, trebuie aplicat şi la situaţiile de viaţă. În acelaşi timp, subiectul trebuie să-ţi modifice stilul de viaţă învăţând să trăiască împreună cu fricile sale sau să se elibereze complet de ele.
Un loc important în cadrul psihoterapiei stărilor anxioase îl ocupă şi actualizarea disponibilităţilor psihice latente, prin intermediul unor antrenament speciale, cum ar fi, de pildă, cele de relaxare sau hipnoză.