Hipnoterapia tulburărilor anxioase

Prin hipnoterapia tulburărilor anxioase înțelegem acea intervenție psihoterapeutică care înglobează elemente hipnotice în strategia terapeutică și care își îndreaptă eforturile în direcția dobândirii de către persoană a acelor resurse, cu ajutorul cărora să se poată confrunta în condiții de confort psihic și siguranță de sine, cu situațiile apreciate anterior - în mod nejustificat - ca fiind amenințătoare.

Hipnoza folosită pentru tratarea tulburărilor anxioase prezintă 2 avantaje pe care le oferă pacientului. Primul dintre beneficii se referă la starea de relaxare profundă care poate fi indusă prin hipnoză, aceasta fiind una dintre cele mai importante caracteristici ale transei. Mai mult chiar, spre deosebire de majoritatea tehnicilor de relaxare, a căror însușire este oarecum laborioasă și necesită timp, în hipnoză relaxarea poate fi indusă relativ rapid, metoda putând fi utilizată și cu titlu de "intervenție de urgență" în cazul persoanelor anxioase.

În economia psihoterapiei clientului anxios, relaxarea este importantă, nu doar datorită aportului la destinderea musculaturii anormal de contractate, ci și prin echilibrarea sistemului nervos vegetativ și, implicit, prin reducerea acelui arousal alarmant, care reprezintă poate cea mai spectaculoasă componentă a anxietății. S-a putut demonstra experimental că simpla inducție a unei inducții hipnotice de rutină are darul de reduce anxietatea și de a ameliora dispoziția emoțională a persoanelor sănătoase, efectele fiind comparabile cu cel obținute prin antrenamentul autogen, respectiv prin odihnă.

Celălalt avantaj al recursului la hipnoză trebuie căutat în faptul că transa constituie un context facilitator pentru exercițiile de imagerie mentală, care ocupă la rândul lor un loc aparte în tratamentul anxietății. Imageria reprezintă, în cazul persoanelor anxioase, acel mediu în care poate fi pregătită confruntarea cu situațiile anxiogene, moment care reprezintă, în esență, cheia oricărei intervenții asupra anxietății.

Hipnoza permite nu doar evocarea unor situații de viață sau evenimente reale prin proiectarea acestora pe ecranul fanteziei, dar și trăirea acestora, ca și cum întâlnirea s-ar fi produs în mod real. La baza acestei realizări se află o altă caracteristică a transei, anume realizarea unei stări de disociere, care îi permite persoanei să trăiască simultan două stări de conștiență diferite. Aceasta înseamnă că persoană hipnotizată prezintă conștiințe paralele, ceea ce îi permite atât trăirea fenomenelor de transă ce îi sunt sugerate, cât și păstrarea simultană a rolului mai obiectiv, etichetat ca observatorul ascuns.